
Ai adesea durerea persistentă de cap, dificultăţile de respiraţie şi îți apar eczeme sau iritații la nivelul pielii? Trebuie să iei în calcul posibilitatea că apariția acestor simptome poate fi cauzată de mirosul parfumului pe care îl utilizezi. Știai că aproximativ 10% din populaţia globului are alergie la parfum?! Simptomele cel mai frecvent întâlnite în alergia la parfum sunt durerea de cap (cefalee), stările de greaţă, dificultatea de respiraţie, îngroşarea vocii sau chiar pierderea ei, ameţeală şi furnicături la nivelul buzelor.
Dacă luăm în considerare numărul mare de substanţe dăunătoare din compoziţia sa, parfumul este cel mai periculos produs din trusa de frumuseţe. Aceasta deoarece aproximativ 90% din cele cinci mii de substanţe sintetice folosite la fabricarea parfumurilor sunt de natură petrolieră. Parabenii (methyl/propyl/butyl/ethyl), acetatul de benzil (se obţine din gudronul de huilă), alcoolul benzilic, acetonă, eterul şi aldehidele sunt substanţe cu potenţial toxic, care ne pot îmbolnăvi.
Atunci când alegi un parfum, indiferent dacă e un parfum clasic, ulei, sau un parfum solid, asigură-te că are cât mai puține ingrediente dăunătoare sau caută pe eticheta produsului un certificat care să îți asigure proveniența naturală a ingredietelor. Un parfum Bio nu are un miros puternic care să persiste timp îndelungat, însă este mult mai sigur pentru sănătatea consumatorului. Acesta nu crează iritații pe piele și nu provoacă amețeli sau dureri de cap.
Câteva exemple de mărci producătoare de parfumuri Bio sunt Avril, Acorelle, Bioearth și Maroma. Toate aceste mărci oferă garanția că parfumurile pot fi utilizate în siguranță și că ingredientele sunt de origine naturală. Un aspect esențial este că parfumurile sub aceste mărci sunt certificate organic, pe eticheta lor regăsindu-se, după caz, logo-ul Ecocert, Cosmobio sau Worl FairTrade. Un alt plus important, este că parfumurile Bio nu conțin parabenii (methyl/propyl/butyl/ethyl), acetatul de benzil (se obţine din gudronul de huilă) sau alte ingrediente chimice care să afecteze sănătatea. Mai mult decât atât, majoritatea parfumurilor Bio sunt create pe bază de plante sau uleiuri esențiale naturale.
Spre exemplu marca Avril ne oferă o gamă largă de produse de machiaj și cosmetice certificate bio de către Ecocert, ghidându-și activitatea după 3 valori principale: calitate, ecologie și preț. Culorile sunt intense, texturile sunt confortabile, aromele sunt proaspete și delicate, iar produsele organice au un finisaj rezistent, fiind accesibile pentru fiecare femeie în parte. Avril a lansat o nouă gama de parfumuri certificate organic ce au la bază ingrediente bio. Apele de toaletă Avril stimulează mintea și simțurile, învăluind corpul într-un parfum natural.
Știai că...
De la o persoană la alta același parfum poate mirosi diferit?
Acest lucru se datorează faptului că fiecare dintre noi are un miros propriu al pielii. Aroma unui parfum depinde de compoziția sa, de tipul pielii și de pH-ul său, precum și de nivelul său de hidratare, de temperatura corpului și de hormoni. Astfel, atunci când alegi un parfum este recomandat să îl testezi pe propria piele.
Parfumul persistă în funcție de zona pe care o aplici?
Aplică parfumul preferat direct pe corp de exemplu în locurile în care circulaţia sângelui este mai rapidă, iar pielea este puțin mai caldă: gât, tâmple, încheieturi. Datorită acestui lucru, parfumul este mai bine eliberat și durează mai mult. Nu frecați parfumul după aplicare, deoarece în acest fel puteți irita pielea și puteţi accelera evaporarea parfumului și să scurtați astfel evoluţia primei note.
Parfumul durează mai mult dacă este păstrat corespunzător?
Pentru o viață mai lungă a parfumului este indicat ca flaconul să fie depozitat într-un loc răcoros, umbrit și să-l protejați de lumina soarelui. Parfumul trebuie să fie bine închis, pentru a preveni intrarea aerului. Atunci când alegeți un loc pentru păstrarea parfumurilor, evitați băile și locurile apropiate de calorifere, ferestre sau lămpi.
Leave a Reply Cancel Reply
All fields are required